https://www.aflacum.ro/images/photo_galleries/large/24254/tartine-sprot.jpg

Tartine cu cașcaval, roșii cherry și șprot

Dacă v-ați plictisit de tartinele clasice, iată o alternativă sănătoasă, gustoasă și foarte versatilă, care va aduce un plus de culoare la mesele festive și nu numai. Pentru a pregăti această rețetă aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 6 felii de pâine pentru toast;
  • 100 g de cașcaval Tudia;
  • 4 linguri de maioneză;
  • un cățel de usturoi;
  • o conservă de șprot în ulei;
  • 4 roșii cherry;
  • o frunză de salată verde

Mod de preparare:

Pasul 1: Întindem puțin fiecare felie de pâine cu sucitorul.

Pasul 2: Apoi le tăiem în jumătăți triunghiulare apropiind 2 vârfuri ale fiecărui triunghi și le fixăm cu jumătăți de scobitori.

Pasul 3: Punem bucățile de pâine pe o farfurie. Le uscăm timp de 120 secunde în cuptorul cu microunde.

Pasul 4: Le transferăm pe un tocător de lemn apoi îndepărtăm cu grijă bucățelele de scobitori și lăsăm bucățile de pâine să se răcească.

Pasul 5: Dăm cașcavalul prin răzătoarea mică. Îl amestecăm cu maioneza și usturoiul trecut prin presa de usturoi sau dat prin răzătoarea mică.

Pasul 6: Scoatem peștișorii din ulei.

Pasul 7: Tăiem roșiile cherry felii și frunza de salată verde în bucățele triunghiulare.

Pasul 8: Ungem fiecare bucățică de pâine cu compoziția de cașcaval.

Pasul 9: Punem o bucățică de salată verde, un peștișor și 2 felii de roșie pe ea.

Pasul 10: Așezăm tartinele pe un platou.

Sperăm că această rețetă vă va inspira să folosiți cașcavalul Tudia și în alte rețete pe care le îndrăgiți pentru a le oferi același gust savuros de fiecare dată. Vă dorim poftă bună tuturor!

 Dacă v-a plăcut acest articol, încercați și această rețetă de prăjitură cu cremă de lămâie.Mai multe informații despre cașcavalul Tudia găsiți aici și aici.

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *