https://www.delicatese.net/wp-content/uploads/2018/07/Bulz-in-straturi-LQ-768x432.jpg

Bulz moldovenesc

Aveți brânza de burduf, cașcaval, unt și smântână Tudia în frigider? Atunci, săptămâna aceasta vă propunem să încercați această rețetă de bulz tradițional moldovenesc pentru a vă bucura din plin de gustul produselor noastre, alături de familie și prieteni. Iată care sunt toate ingredientele necesare și modul de preparare pas cu pas:

Ingrediente:

Mod de preparare:

Pasul 1: Tăiem ceapa julien și o călim în ulei într-o tigaie.
Pasul 2: Tăiem baconul fâșii și îl călim în tigaie până se rumenește.
Pasul 3: Preparăm mămăliga în mod clasic, adăugând mălai în apă fierbinte în care am pus prealabil untul. Urmărim să obținem o mămăligă mai moale.
Pasul 4: Punem într-un vas un strat de mămăligă, apoi un strat de bacon, ceapă și brânză de burduf mărunțită cu mâna.
Pasul 5: Adăugăm al doilea strat de mămăligă, peste care punem ouăle de prepelită sau de găină, cașcavalul și smântâna în care am încorporat două ouă de găină.
Pasul 6: Totul se pune la cuptor timp de 20-30 de minute la 180-200 grade C.
Pasul 7: Savurăm bulzul cald, cu murături alături.

Sperăm că această rețetă vă va inspira să folosiți brânza de burduf, cașcavalul, untul și smântâna Tudia și în alte rețete pe care le îndrăgiți pentru a le oferi același gust savuros de fiecare dată. Vă dorim poftă bună tuturor!

Dacă v-a plăcut acest articol, încercați și această rețetă de bulete cu cașcaval Tudia.

Aflați mai multe despre brânza de burduf Tudia aici, despre cașcavalul Tudia aici și aici, despre untul Tudia aici și aici și despre smântâna Tudia aici și aici.

https://www.delicatese.net/wp-content/uploads/2024/03/1-151.jpg

Cartofi cu roșii la cuptor

Astăzi vă sugerăm o rețetă ușoară de cartofi cu roșii la cuptor. Orice produs Tudia veți alege pentru a pregăti acest fel de mâncare, veți savura un deliciu sănătos și hrănitor alături de întreaga familie. Iată ingredientele și modul de preparare: 

Ingrediente:

Mod de preparare:

Pasul 1: Spălăm bine cartofii și îi fierbem în coajă timp de aproximativ 20 de minute. După ce s-au fiert, îi curățăm și îi tăiem felii.

Pasul 2: Radem sortimentul de brânză preferat (telemea, cașcaval, mozzarella sau brânză de burduf). Într-un bol, batem ouăle cu puțină apă și le amestecăm cu brânza rasă, smântâna și laptele. Adăugăm și usturoiul pisat și condimentăm cu sare și piper după gust.

Pasul 3: Preîncălzim cuptorul. Într-un vas de cuptor, așezăm straturi cu felii de cartofi și sos alb, alternându-le. La final, decorăm cu felii de roșii. Punem vasul în cuptor și lăsăm să se coacă timp de aproximativ 20 de minute sau până când cartofii sunt aurii și bine pătrunși.

Sperăm că această rețetă vă va inspira să folosiți produsele lactate Tudia și în alte rețete pe care le îndrăgiți pentru a le oferi același gust savuros de fiecare dată. Vă dorim poftă bună tuturor!

Dacă v-a plăcut acest articol, încercați și această rețetă de turtă dulce cu unt Tudia.Aflați mai multe despre produsele lactate Tudia aici și aici.

https://catine.ro/galeria-foto?uri=ciorba-de-pui-a-la-grec-reteta-perfecta-pentru-masa-de-pranz&id=29088&foto=29150#dagal

Ciorbă de pui a la grec cu smântână Tudia

Smântâna Tudia va oferi un plus oricărei ciorbe, de aceea azi vă prezentăm o rețetă super gustoasă de ciorbă de pui a la grec numai bună de savurat alături de cei dragi. Pentru 10 porții aveți nevoie de următoarele ingrediente:


Ingrediente: 

  • 1 kg carne de pasăre cu oase și piele
  • 2-3 morcovi
  • 1 rădăcină de păstârnac
  • 1 rădăcină de pătrunjel
  • 1 țelină mică
  • 2 cepe mici
  • sare
  • 100 g orez
  • 200 g smântână Tudia
  • 3 gălbenușuri proaspete
  • 2 lămâi
  • 1 legătură mărar
  • 1 legătură pătrunjel

Mod de preparare:

Pasul 1: Punem carnea la fiert cu o linguriță de sare. Folosim o oală de aproximativ 8 litri.
Pasul 2: Când începe să fiarbă se îndepărtează spuma de câteva ori până nu se mai formează. Lăsăm la fiert timp de 50-60 minute cu capacul pus la foc mediu. Este gata atunci când carnea se scoate ușor de pe oase.
Pasul 3: Luăm de pe foc și scoatem carnea din oală. Strecurăm zeama și punem oala cu zeama strecurată înapoi pe foc.
Pasul 4: Scoatem carnea de pe oase și o adăugăm înapoi în zeama de pe foc.
Pasul 5: Tăiem cubulețe mici legumele și le adăugăm în oală. Lăsați să fiarbă 20 de minute la foc mediu cu capac.
Pasul 6: Adăugăm orezul și mai lăsăm pe foc încă 20 de minute.
Pasul 7: Amestecăm gălbenușurile cu smântână și 2-3 polonice de zeamă din ciorbă. Oprim focul și turnăm compoziția în oală și amestecăm.
Pasul 8: Stoarcem 2 lămâi și puneți sucul în oală.

Pasul 9. Condimentăm cu sare dacă este cazul.
Pasul 10: Tocăm mărunt mărarul și pătrunjelul și îl punem în oală.

Se servește cald cu ardei iute și smântână. Vă dorim poftă bună și spor la gătit rețeta de ciorbă de pui a la grec cu smântână Tudia.Dacă v-a plăcut această rețetă puteți încerca și buletele cu cașcaval Tudia.

https://www.delicatese.net/budinca-din-piept-de-pui-si-cartofi/?fbclid=IwAR0UroFzSNvH40KRLBsLrMp9AvEVX9NZy_huvk_efujz5UQWCx8lscMgo14

Budincă din piept de pui și cartofi

Astăzi vă prezentăm o rețetă de budincă din piept de pui și cartofi. Această rețetă este cea mai bună alegere atunci când vreți să pregătiți o cină hrănitoare și gustoasă pe care să o savurați împreună cu cei dragi.

Ingrediente:

  • 500 g piept de pui
  • 250 g cartofi
  • 1 ceapă roșie
  • Sare
  • Piper
  • Boia de ardei dulce
  • 30 ml ulei
  • 5 ouă
  • 150 g smântână Tudia
  • 200 g mozarella răzuită Tudia
  • 1 roșie
  • 1/2 legătură pătrunjel verde
  • 50 g măsline verzi sau negre

Mod de preparare:

1. Punem pieptul de pui tăiat cubulețe într-un bol.

2. Condimentăm cu sare, piper și boia de ardei dulce.

3. Adăugăm uleiul și amestecăm toate ingredientele.

4. Punem cartofii tăiați cuburi și ceapa tăiată rondele în bol și încorporăm ingredientele.

5. Într-un alt bol punem ouăle pe care le batem ca pentru omletă.

6. Peste ouă, adăugăm smântâna și amestecăm până se încorporează.

7. Condimentăm cu sare și piper compoziția de ouă și o turnăm peste carne.

8. Într-un vas de copt turnăm întreaga compoziție și o nivelăm.

9. Acoperim cu mozarella răzuită întreaga suprafață.

10. Așezăm deasupra cubulețe de roșii, măsline și asezonăm cu pătrunjel verde tocat.

11. Introducem tava la cuptor la 180 de grade pentru aproximativ 55 de minute.

Sperăm că această rețetă vă va inspira să folosiți smântâna și mozzarella Tudia și în alte rețete pe care le îndrăgiți pentru a le oferi același gust savuros de fiecare dată. Vă dorim poftă bună și spor la gătit această rețetă delicioasă de budincă din piept de pui și cartofi.

Dacă v-a plăcut această rețetă puteți încerca și rulada cu cașcaval Tudia.